Iisus sau Allah?

Dumnezeu nu are nume, nu are culoare, nu are miros... ar trebui sa nu aiba nici religie.



Hagia Sofia este o cladire care iti da senzatia ca te ridica, linistea nepazita si totusi permanenta, in ciuda aglomeratiei vizitatorilor, zgomotul puternic pe care il lasa in urma pasii tai, fie ei si timizi, toate alcatuiesc un gand pe care nu stii cum sa-l concretizezi... era ca si cand as fi fost din nou mica, la tara la bunici, in biserica de acolo, cand inca nu fusese renovata, iar peretii erau jupuiti si picturile aveau crapaturi, iar eu la cei 7-8 ani ai mei...simteam intr-un anumit fel prezenta lui Dumnezeu acolo, nu neaparat atunci langa mine, ci in general, in lucrurile de la tara, in aerul acela vechi de la biserica. Dar locul acesta nu semana nici pe departe cu cel de la tara, doar spiritul locului avea acelasi parfum. Sau poate ca nu asta a fost...poate ca Dumnezeu exista si nu tine cont de locul si forma lucrurilor pe care o arata aceasta lume, deoarece oamenii sunt cei care cladesc si recladesc aceste forme, insa esenta lor este mereu aceeasi, pentru ca Dumnezeu este acelasi,iar noi oamenii suntem cei diferiti si vedem lucrurile putin diferit.




Biserica Sfanta Sofia, aflata in Istanbul - vechiul Constantinopol - este o fosta biserica crestina si o fosta moschee musulmana, in prezent servind doar pe post de muzeu.

Cel mai surprinzator lucru pentru mine a fost sa vad in acest loc mozaicul care o arata pe Maica Domnului cu Pruncul in brate, deasupra altarului crestin de odinioara, acum un mihrab din marmura care indica directia spre Mecca. In dreapta, tot sus, exista inca, avariat partial, Arhanghelul Gavriil; in partea stanga ar fi trbuit sa completeze imaginea Arhanghelul Mihail, insa mozaicul acestuia este pierdut aproape in intregime.

Cele mai cunoscute mozaicuri din Biserica Sfanta Sofia sunt cele aflate in registrele superioare, in galerii. Galeria Sudica, unde se afla mozaicurile mari, era folosite pentru sinoadele bisericesti. In vremea in care Biserica Sfanta Sofia a fost folosita pe post de moschee, in aceste galerii veneau femeile, deoarece ele nu aveau voie sa stea laolalta cu barbatii in timpul slujbei. Nici in bisericile ortodoxe(pentru cele catolice nu ma pot pronunta pentru c anu stiu) femeile nu ar trebui sa stea in aceeasi parte a bisericii in care stau barbatii: femeilor le este ingaduit sa stea in jumatatea stanga, in timp ce numai barbatii ar trebui sa ocupe partea dreapta,. Aceasta este , sa-i spunem, "o regula" de care se mai tine seama in bisericile cu populatie rurala izolata, si poate nici acolo.

Astazi, galeriile Hagiei Sofia - balcoanele si etajele laterale - ofera vizitatorilor o foarte buna priveliste asupra navei, din toate unghiurile acesteia, cat si o foarte buna vedere a unora dintre cele mai renumite mozaicuri bizantine din lume.

Prima biserică (basilica) de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare, în 325 dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Theodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532. Clădirea şi-a primit forma finală în 537 sub împăratul Iustinian I. Era foarte importantă pentru Ortodoxismul timpuriu şi pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectură bizantină. Interiorul său decorat cu mozaice, coloanele de marmură şi acoperişul sunt de o mare importanţă artistică. Templul însuşi era atât de bine decorat artistic încât se crede că Iustinian ar fi zis Νενίκηκά σε Σολομών (Solomon, te-am depăşit!). Sfânta Sofia este de fapt o basilică cu cupolă; planul bazei fiind tot cel basilical.(http://ro.wikipedia.org/wiki/Hagia_Sophia)

"Restaurarile si reparatiile din Biserica Sfanta Sofia continua si astazi. Intre timp, vizitatorii pot admira interiorul, care este in mare masura la fel cum era cand a slujit drept biserica ultima oara. Aceasta s-a intamplat in seara zilei de 28 mai 1453, cand imparatul Constantin al XI-lea a primit Sfanta Impartasanie pentru ultima oara. Intuia ca in cateva ore miile de turci condusi de Mehmet al II-lea vor escalada zidurile orasului pentru a-l cuceri."

ISTANBUL

...doar o particica...



Un oras in care strazile spun povesti, iar povestile sunt spuse prin culori si desene...


1. Baia Sultanului







2. Traditie si culoare














3. Locuri











4. Basilica Cisterna







5. Moscheea Albastra















6. Langa Universitate

Cine este Mos Craciun??

"Un haos total"; aceasta este expresia care descrie perfect atmosfera orasului: lumea colinda in disperare magazinele, acestea din urma se intrec in oferte, mai asiduu acum in prag de criza financiara, iar oamenii par scapati de la spitalul de nebuni in trafic. Daca de obicei mersul la volan este infernal in Bucuresti, acum totul a atins punctul maxim, si inca nu este ajunul Craciunului, cand toti soferii vor sta, inutili, in masini, nervosi si stupefiati de asa patanie :)).
..de une am pornit si unde am ajuns..

De fapt ma gandeam ca peste putin timp vine Craciunul, minunata sarbatoare in care ne intalnim toate rudele, mancam pe nerasuflate si primim cadouri cu bratul...mda..minunat!! asta inseamna sarbatoarea cea mare. Dar oare cati dintre noi asteapta cu ochii luminati ziua de 25 decembrie??oare cati isi permit sa viseze firimituri si sa le si primeasca? Ma obosesc oamenii care au impresia ca sunt generosi atunci cand fac cadouri scumpe celor care le prisosesc.

Ma pierd in cuvinte si idei...adevarul este ca am constientizat cat sunt eu de norocoasa si multi altii asemeni mie care pot avea motive sa doarma linistiti, oricat de mare este stresul la job, oricat de catastrofale sunt problemele zilnice si dramele sentimentale, macar noi le putem rezolva, macar noi ne putem duce zilnic la un job, putem sa renuntam oricand la problemele care ne supara, daca intra-adevar ne dorim, insa cei care sunt mai putin norocosi, cei care sunt nevoiti sa se izoleze intr-un spital in care sistemul sanitar este poate cel mai de rahat dintre toate sistemele minunate si extraordinare din cate exista in aceasta tarisoara, ce pot ei visa ca le aduce Mosu' drag si bun? Un donator din urma unui accident teribil?? O zana cu a ei bagheta magica si sclipitoare care sa le vindece boala in faza terminala?? Care sa le redea podoaba capilara pierduta definitiv si irevocabil?? Va puteti imagina ce insamna pentru o fetita de 9-10 ani sa nu mai aiba par deloc in cap si sa iti zica cu ochii tristi si seci ca stie ca nu va mai avea par niciodata? probabil ca nu, dar expresia fetei pe care nu reusesti sa pui un zambet, fie el si desenat cu pensula, v-ar putea sugera cate ceva. Sau poate reusiti mai bine sa intelegeti ce inseamna pentru unii parinti ochii ingalbeniti ai copiilor de 2 ani din cauza cirozei? O scurta vizita la un astfel de spital iti arata ca totusi nu esti un om nefericit, ca totusi nu esti un om lipsit de noroc.

Speranta este poate ultimul lucru care le-a ramas acelor oameni, poate ca nici atat.

Oare chiar ai nevoie de 7 feluri de vin, 10 feluri de preparate din carne si 15 sortimente de ciocolata pentru o singura zi??

Mos Craciun nu mai exista, dar pentru el poate lucra oricine (din pacate pentru unii, salariul nu apare pe statul de plata la sfarsitul lunii).

La drum

Ai o zi libera si vrei sa uiti de Bucuresti, de aglomerațte sau pur si simplu vrei sa faci o plimbare altfel? Atunci iti sugerez o iesire scurta pana in Campina. Ce anume este de vazut acolo? Castelul Iulia Hasdeu.

Situat la 97 de kilometri spre nord de Bucuresti, scriitorul si istoricul roman Bogdan Petriceicu Hasdeu a construit intre 1893 si 1896 o cladire pe care a dedicat-o memoriei fiicei sale, Iulia, care a murit la 19 ani de tuberculoza.

Iulia Hasdeu a fost o fiinta deosebita prin lucrurile extraordinare pe care a reusit sa le faca de-a lungul scurtei sale vieti: „La varsta de 2 ani si jumatate stia deja putina franceza si germana. La 4 ani invatase sa scrie si sa citeasca, iar la 8 ani neimpliniti a absolvit scoala primara.” Tot din aceasta perioada dateaza si primele scrieri literare ale Iuliei. Ca si cum acest lucru ar fi fost normal pentru varsta ei, la 11 ani Iulia Hasdeu a absolvit gimnaziul Sf. Sava din Bucuresti, precum si Conservatorul, sectia Pian si Canto. Un an mai tarziu, Iulia va pleca la Paris impreuna cu mama sa pentru continuarea studiilor. Insa copila a avut parte de un destin necrutator. La inceputul anului 1888, sanatatea Iuliei este marcata de primele semne ale unei boli necrutatoare: ftizia. Din acest moment, carturarul va cauta disperat solutii pentru a-si salva fiica, insa toate calatoriile la aer curat din Franta, Italia si Elvetia, toate vizitele facute doctorilor din capitala au fost in zadar. In ziua de 29 septembrie 1889 Iulia Hasdeu se stinge din viata.

Dupa disparitia prematura a iubitei sale fiice, marele carturar isi va canaliza intreaga energie intr-o singura directie: spiritismul. Dupa nenumarate incercari disperate de a comunica prin sedinte de spiritism cu fiica sa, zi de zi, aceasta ii raspunde in cele din urma: “Sunt fericita. Te iubesc. Ne vom revedea. Asta ar trebui sa-ti ajunga.” O insemnare a carturarului pe un manuscris de spiritism, scrisa cu cerneala neagra dezvaluie un lucru extraordinar, greu de crezut pentru multi dintre noi: “Acest castel s-a zidit intre anii 1894 si 1896, planul fiind dat de spiritul Juliei B.P.Hasdeu prin medium B.P.Hasdeu, apoi desemnat arhitectonic de T.Dobrescu, constructiunea de N.Angelescu”.

Castelul este orientat catre rasarit, baza sa avand forma unei cruci, cladirea cu doua corpuri de cate un etaj si un donjon central sugerand conceptul trinitatii. In interior, sub domul inalt al donjonului central, in mijlocul salii circulare, se afla un stalp de marmura trandafirie, de care se reazama doua scari de fier urcand spre braul donjonului, unde este o galerie metalica. La nivelul galeriei, deasupra stalpului de sustinere a scarilor, se afla un podium purtand statuia lui Iisus, din lemn colorat, realizata de sculptorul Casciani din Paris. Relatari despre aceasta cladire impunatoare gasim si in scrierile lui Caragiale: „Domul e luminat de trei usi, raspunzand pe trei terase si de o fereastra rotunda, intretaiata de o cruce cu geamuri in felii, colorate galben si rosu”, isi amintea I.L Caragiale. „Daca ingenunchi in fata Mantuitorului, capul sau divin il vezi in dreptul ferestrii scanteietoare de lumina, al carei cadru il inconjoara ca o aureola. (…) Aci ilustrul meu amfitrion ma face sa iau seama ca stalpul, care suporta de jos, in mijlocul domului, scarile urcatoare la galerie, reprezinta, impreuna cu ele un mare potir: deasupra acestuia, ridicandu-se la cer, departe de durere, figura stralucitoare a Domnului.“

Cand am pornit la drum nu stiam nimic din aceste lucruri, nu cunosteam povestea acestui castel, poveste care , pentru unii, are aer de legenda. Multi dintre cei care au vizitat acest templu inchinat Iuliei Hasdeu povestesc cum, plimbandu-se prin camere, au simtit furnicaturi, senzatie de cald sau rece si alte experiente asemanatoare. Personal, nu am simtit ceva extrem, a fost o plimbare linistita si foarte placuta, insa nu pot sa nu recunosc ca intreg spatiul are ceva aparte, ascuns in peretii camerelor si in oglinzile pe care le gasesti montate pe fiecare fereastra. De fapt, prezenta obsesiva a oglinzilor in acest castel este semnul de intrebare ramas fara un raspuns clar in mintea mea. In Japonia, Kagami, oglinda, este un simbol al puritatii absolute a sufletului, al sufletului neintinat, al reflectarii de sine in propria oglinda. Datorita analogiei dintre apa si oglinda, aceasta este deseori folosita in scopuri magice. Oglinda, asemeni suprafetei de apa, este utilizata la ghicit, pentru a intreba spiritele. Se mai spune ca trebuie sa acoperim oglinzile cand cineva moare, pentru ca sufletul mortului intra si continua sa locuiasca in oglinzi. Cel ce se uita in oglinda cat timp cadavrul inca se afla in casa, va fi urmatorul care va pieri.

Reflectarea propriei imagini intr-o oglinda te poate speria la un moment dat, pentru ca acolo te vezi pe tine si mai mult de atat, intuiesti cumva ca iti zaresti de departe sufletul, pe care il privesti direct, fara ocolisuri. Uneori ma cuprinde o senzatie ciudata, foarte ciudata, atunci cand ma privesc in oglinda pentru ca simt cum ceva, altceva sau altcineva ma priveste de undeva prin acea oglinda; poate ca totul este in mintea mea, poate ca uneori este de vina oboseala sau doar gandul bombardat de povesti paranormale, insa multi dintre noi au senzatii asemanatoare, din cand in cand. Am auzit si am vazut la televizor multe povesti din intreaga lume ale unor oameni care locuiau in case bantuite de spirite malefice. Exista oameni specialisti in acest domeniu, care pot comunica si transmite mesajele spiritelor si de aceea cred ca povestea Iuliei Hasdeu nu este doar o poveste, ci un adevar; cat la suta este adevar si cat inventie? Nimeni nu poate spune concret, insa nu este singurul caz in care oameni simpli, fara aptitudini de medium, iau legatura cu cei tecuti in “lumea cealalta”.

Tin minte ca mama imi povestea ca il visa cu ani in urma pe un unchi de-al ei. L-a visat inainte sa moara cum sapa o groapa in timp ce-i povestea ca vrea sa-si faca o casa noua in care sa se mute singur, fara sotie, apoi il visa oridecate ori avea sa moara cineva din oamenii legați prin neam cu ei doi. Probabil ca sufletele lor au avut o relatie speciala, o legatura aparte, asa cum a existat intre Iulia si tatal sau, iar sufletul plecat dintre cei vii nu se desprinde total, poate revenii, chemați sau nu de acestia din urma.

Si astfel, revenim iar la suflet, la spiritul care salasluieste in interiorul fiecaruia dintre noi. Ideea ca spiritul Iuliei a comunicat in repetate randuri cu tatal sau nu este cu adevarat acceptat de majoritatea oamenilor care aud acest lucru, insa toti respectam cu sfintenie datinile din batrani si superstitiile transmise de acestia. De ce nu ar fi posibil acest lucru? Oare atunci cand ochiul nostru fixeaza oglinda, nu vede el mai mult decat o simpla imagine? Oglinda este “fereastra spre lumea cealalta” si, in egala masura, o fereastra inspre interior. Oare teama in fata oglinzii nu este ea una ancestrala, descrisa de M.Sendrail astfel: “Pe neasteptate, un prieten ne face semn din multimea mortilor. Aventura poate sa i se intample, intr-o buna zi, oricaruia dintre noi: sa intalnim, asadar, o figura asemanatoare pana la identitate cu a noastra (ca si cum ne-am surprinde imaginea intr-o oglinda) pe zidul unui mormant din Etruria sau printre alesii ori damnatii de pe o fresca de la Pisa sau Orvieto.”

Cine vom fi fost in imensa

oglinda a cerului;

Cine pe cine

pandeste‑n oglinzile marii?;

O alta intamplare ma face

sa privesc pe furis imensa oglinda;

In oglinda de gheata a ferestrei

mi‑a reinviat o zi din copilarie;

Flacara din vechile oglinzi;

E ora tarzie si cineva din oglinda imi atrage atentia...

–Andrei Burac