Cand eram mica mi-era frica noaptea. Acum mi-e frica ziua. Mi-e frica sa contez, sa deranjez, sa fiu sincera. Asa cum, in aceeasi masura, mi-e teama ca n-am sa contez, n-am sa deranjez si am sa fiu nesincera..

sâmbătă, 25 octombrie 2008

INCERCARI

Ce facem cu visele noastre marete? Inchidem ochii in fiecare zi ca sa nu uitam unde vrem sa ajungem sau ii tinem larg deschisi pentru a intelege calea pe care trebuie sa pasim? Si ce facem cand aceasta cale pe care o cautam se bifurca in 20 si nu mai intelegem nimic din ceea ce ni se arata, din semnele pe care le credeam deloc intamlatoare din jurul nostru? Ne risipim energia in lucruri in care credem cu tarie si care ne plac, dar care nu ne duc nicaieri.

Adevarul este ca, poate, nici eu nu inteleg de ce am scris cuvintele de mai sus...stiu, bineinteles ca stiu la ce ma refer, in fiecare fraza, in fiecare cuvintel, insa subtextul are zeci de ramificatii pentru a fi inteles de cei din exterior.

Stiu ca fiecare dintre noi poate fi genial, dar mai presus de acest lucru, fiecare trebuie sa ajunga intr-un anumit punct, este intr-un fel scopul pentru care acel om s-a nascut. De cele mai multe ori avem senzatia ca am descoperit care este acest "scop" si luptam pentru el chiar daca nu avem mijloacele necesare.

Ce te faci daca realizezi ca toate drumurile pe care le-ai ales te-au dezamagit pentru ca ti-ai dat seama ca nu-ti plac, ca nu-ti aduc nici o satisfactie interioara pentru simplu motiv ca nu acesta este scopul tau, pentru ca toate te indepartau de ceea ce-ti doresti cu adevarat? Cui te plangi? Pe cine certi? Poate ca nici nu stii ce-ti doresti cu adevarat pentru ca nu ai descoperit inca.O iei de la capat, pe un alt drum, si iar zici"Nu mai vreau, nu-mi place!". Renunti sa cauti ceea ce iti este dat sa faci? Nu poti, pentru ca in sfarsit ai inteles, scopul tau a fost mereu ascuns in mintea ta, in gandurile tale, in modul tau de a exista, nu trebuie sa cauti in exterior, alergand de la nord la sud pentru a scormoni in zadar solutii.

Indata ce ai aflat punctul terminus in care trebuie sa ajungi, partea cea mai grea tocmai incepe: drumul pe care rebuie sa-l descoperi singur.

E o vorba care-mi place si pe care o folosea des proful de la actorie cand lucram pentru vreun spectacol:" Intotdeauna stim de unde plecam; unde ajungem si ce sa intampla pe drumul asta pe care am pornit?? nici eu nu stiu".

Acum mi-e somn, sunt plictisita si nu am chef sa scriu ceea ce ar fi trebuit sa scriu.

Niciun comentariu: