multi prieteni, putine suflete...

"ASTA-I VIATA.E CA O FLOARE DE CAMP: A TRECUT UN TAP , A PASCUT-O SI... IA-O DE UNDE NU-I."
replica lui Borkin din "IVANOV"; Cehov

Ce se intampla atunci cand...lucrurile te iau pe neasteptate..lucrurile urate si rele.. eh, bine, recunoastem ca niciodata nu te vor anunta ca vin, asta-i clar.

Ce te faci cand, dintr-o data, cineva iti spune la telefon ca viata persoanei care te cunoaste cel mai bine si pe care o cunosti cel mai bine a avut sanse.. sa nu mai fie, din cauza unui banal accident de masina, pentru ca a devenit ceva obisnuit de banal sa faci accident cu masina... si tu nici macar nu stiai si nici nu te gandeai, dormeai profund in noapte.. Ce faci? iti dai seama dupa ce te dezmeticesti de ce dimineata te-ai trezit cu o stare atat de proasta, cu o neliniste ciudata si cu senzatia ca ai visat cel mai urat vis din cate ai avut vreodata, doar ca nu puteai sa-ti amintesti nici in ruptul capului ce anume ai visat, pe cine, absolut nimic, pentru ca poate nu visasei nimic, doar aveai o stare in interior teribil de urata. Iti dai seama ca de fapt esti penibila; de ce esti penibila?!? pentru ca niciodata nu iti faci suficient timp pentru lucrurile care conteaza cu adevarat, pardon, s-o spunem direct , pentru oamenii care conteaza cu adevarat pentru tine... mereu ratezi pentru un amarat de job, pentru o promisiune de ajutor sau orice vrajeala pe care ai facut-o unui sau unei oarecare si pe care obrazul subtire nu te lasa sa lasi totul balta.
Intotdeauna mi-a placut zicerea ca " atunci cand gasesti un om care poate sa-ti atinga sufletul trebuie sa faci tot posibilul sa-l pastrezi langa tine".. nu stiu daca apartine cuiva, daca e din popor sau daca e rodul propriilor mele ganduri, chiar nu mai stiu.. dar ce conteaza de unde vine ideea asta atata timp cat este atat de adevarata?!? Sunt putini oameni in jurul meu care reusesc sa faca asta,care pot vedea ce sunt, cum sunt cu adevarat, care mi-au descoperit frumusetea interioara, prea putini, si oricum nici nu-mi trebuie mai multi decat am, pentru ca pe prietenii adevarati trebuie sa poti sa-i numeri pe degetele de la o mana..hai fie, mai imprumuti un deget , doua de la cealalata, dar nu mai mult.. daca da cu virgula, atunci e posibil sa fie o problema in ecuatie si nu e bine.
Poate ca ar fi minunat daca toti oamenii din jurul nostru ar fi capabili de o prietenie adevarata, sincera si gratuita, dar poate ca atunci nu am mai aprecia deloc acest lucru, pentru ca ar deveni comun, banal, si nu am mai avea cu ce sa comparam bunul si raul din jurul nostru.Nu exista lucruri perfecte, ideale.. utopia nu exista tocmai pentru ca este o utopie.

Vroiam sa mai scriu despre accidentul de pe DN1... dar as avea atatea de comentat( direct si in paralel) incat mai bine pastrez gandurile pentru mine despre acest subiect... oricum, oamenii demonsteaza pe zi ce trece cat sunt de limitati si cat sunt de nepasatori prin ceea ce fac, direct si indirect, toti impreuna alcatuiesc un izvor care naste dezastre...atat naturale , cat si artificiale, iar singurii care sufera din aceasta inconstienta de turma suntem, evident, tot noi, muritorii de rand.
Nu ma uit prea des la stiri, dar atunci cand o fac ma infurii si ma ingrozesc cand vad in ce fel de lume traiesc, plina de incapabili, iresponsabili si inconstienti... o lume in care in fiecare secunda viata iti este pusa in pericol din cauza imbecilitatii unora care au creier degeaba.

"CEA MAI PERICULOASA ARMA INVENTATA VREODATA E OMUL"
GUIDO CERONETTI

"...SUNT SIGUR CA OMUL NU VA RENUNTA NICIODATA LA SUFERINTA ADEVARATA, ADICA LA DISTRUGERE SI HAOS."
DOSTOIEVSKI

Sanzienele

Ce sunt sanzienele?
1. zane( de obicei bune), foarte active in noaptea de 23 spre 24 iunie, adica noaptea sanzienelor;
2. flori care infloresc in a doua parte a lunii iunie, de culoare galben-aurie sau alba, frumos mirositoare; aceste cresc prin livezi, pasuni, margini de padure, poienite;
3. sarbatoarea numita Dragaica, mai ales in sudul Romaniei, care se celebreaza pe 24 iunie;

Majoritatea noastra stiu ca in noaptea de Sanziene( care coincide cu nasterea Sfantului Ioan Botezatorul) ti se arata in vis ursitul, daca iti pui sub perna , inainte de culcare, flori de sanziene. Insa lucrurile sunt cu mult mai profunde din punct de vedere ritualic, deoarece aceasta sarbatoare este strans legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii, si pastreaza in ea un amestec fascinant de crestinism, pagânism si vrajitorie.

ZANE BUNE, ZANE RELE
In conceptia populara, sanzienele sunt zane bune, extraordinar de frumoase care au putere asupra pamantului, asupra holdelor si care ocrotesc recoltele doar daca acestea sunt cinstite cum se cuvine de ziua lor; in popor se crede ca in aceasta noapte magica aceste fapturi umblă pe pământ sau plutesc prin aer şi împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile oamenilor, apără semănăturile de grindină... daca lucrurile facute de ele sunt nesocotite ziua, zanele se fac surate cu inraitele Iele si pedepsesc oamenii care le sunt recunoscatori.

In copilarie imi era teama de ele, pentru ca sunt atat reprezentante ale fortei binelui, cat si ale raului.In plus mi se spuneau povesti( fie mamaie sau tataie, fie alti sateni povesteau ca x au vazut ielele si au rams strambi, pentru ca asta se zice ca iti fac ielele-sanziene daca ai nenorocul sa le vezi); adesea ma imaginam ca le vad noaptea jucand hora, plutind la cativa centrimetri deasupra pamantului, undeva pe o ulita de la mine din sat, imbracate doar in fuste albe,lungi, vaporoase, cu parul foarte lung si blond; eu stateam ascunsa , pe burta, undeva intr-o curte si le vedeam, ele nu ma puteau vedea...dispareau ca fumul)... doamne ce fiori m-au luat asa deodata.. poate le supar acum, ca asta e noaptea lor.

FLORILE DE SANZIENE

Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele adunau florile de Sânziene in buchete, faceau colane si impleteau cununi circulare si cruciforme sau le strangeau in buchetele. Aceste coronite si buchete erau apoi aduse in sat, unde erau asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sânzienele).

Cea mai cautata planta, pentru puterea ei, este cea cunoscuta ca "iarba Sfantului Ion": este vorba de sanziana, cea cu florile de culoarea soarelui, cunoscuta la unele popoare ca "iarba ce alunga diavolii si duhurile necurate". Uscata la focul Sfantului Ion si agatata la fereastra, indeparteaza de casa strigoii si pe toti cei cu ganduri rele; arsa, ea alunga spiritele si diavolii.

DATINI, OBICEIURI, RITURI
In noaptea de Sânziene, femeile pornesc in plina noapte spre locuri stiute numai de ele pentru a aduna ierburi de leac si descântece. Multe din florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la biserica, cu credinta ca vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite de influentele negative ale Rusaliilor/Ielelor, zânele rele ale padurilor. Numai astfel vor fi bune de leac.

Fetele isi pun flori de Sânziene neimpletite sub capatai. In acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca cununa va fi purtata in par sau in sân (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atragatoare si dragostoase. Inainte de rasaritul soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta. In ajun de Sânziene, seara, se intalnesc fetele care vor sa se marite cu flacaii care doresc sa se insoare. Baietii fac ruguri, aprind faclii si le invartesc in sensul miscarii soarelui, strigand:

"Du-te, Soare, vino, Luna/Sânzienele imbuna,/Sa le creasca floarea - floare,/Galbena, mirositoare,/Fetele sa leadune,/Sa le prinda in cunune,/Sa puna la palarie,/Floare pentru cununie,/Babele sa le rosteasca,/Pana-n toamna sa nunteasca."

A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele cu florile de Sânziene la palarie, in semn ca au vazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i intereseaza. Ei canta, chiuie si striga:

"Du-te, Luna, vino, Soare,/Ca tragem la-nsuratoare,/Cununile neursite,/Zac sub hornuri azvarlite".

Fetele se imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si coronite din floarea galbena si spice de grau. La brau sunt incinse tot cu flori de Dragaica/Sânziene, iar in maini tin spice de grau si seceri. Dupa ce se intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la intrarea in sat, le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le stropesc. Apoi se intinde Hora Dragaicelor, la care se prind numai fetele ce au participat la datina. Uneori, Dragaicele plimba hora lor pe la unele case din sat, mai ales pe la casele plugarilor vrednici. Fetele poarta o cruce inalta, ce se cheama Steagul Dragaicei. El este confectionat dintr-o prajina inalta de 2-3 metri, care are la capat o cruce impodobita cu flori de Sânziene, pelin, spice de grau si imbracata ca o papusa. Pentru a fi feriti de boala, copiii mici sunt dati de mamele lor in bratele Dragaicelor, pentru a fi jucati.

Poate ca par povesti si basme spuse pentru copii inainte de a merge la culcare, insa aceste lucruri se intamplau cu adevarat, poate ca prin zonele izolate de civilizatia noastra profana inca se mai intampla, in mod sigur insa foarte timid, de aceea sanzienele par a se fi dat in zilele noastre de partea Ielelor, pentru ca noi nu mai credem in puterile lor, noi le nesocotim, le ignoram.

PENTRU MAI MULTE DETALII:

http://www.romania-israel.com/modules.php?name=Forums&file=viewtopic&t=542

http://ro.altermedia.info/religietraditii/sfantul-ioan-botezatorul-dragaica-sanzienele_1419.html

5 succese mari pentru 5 filme mici

Asta ruleaza acum la Studio( presupunand ca toata lumea stie ce este si unde este) si va recomand proiectia aceasta cu cea mai mare caldura, sa nu cumva sa ratati, voi pierdeti.

Sunt scurt-metraje romanesti( multi vor stramba insa din nas la un asa argument), insa credeti-ma pe cuvand "Valuri", "Alexandra" si "Lectia de box" sunt productii exraordinare, exact in ordinea asta.

acum sa o luam in ordine...

O zi buna de plaja

Acest scurt-metraj mi-a dat teapa si m-a lasat cu buza umflata... fie nu m-am dezmeticit eu bine din trafic, fie nu am fost suficient de atenta si deschisa, fie, pur si simplu, nu a fost.. nu a fost ce?.. ca tocmai asta-i problema, nu prea stiu ce sa va spun despre acest film scurt pentru ca am avut senzatia ca a picat la montaj cam totul.. bineinteles ca daca stai sa despici firul in 40 si analizezi fiecare detaliu scris de scenarist si regizor in scena... gasesti ca totul are sens si faci corelatii, intelegi subtilitati, pricepi ironii critice asupra societatii, lumii, oamenilor in general... sau poate ii lipseste contextul, pentru ca asta a fost senzatia mea, pur si simplu cheia regizorala mi-a scapat in valurile marii de pe plaja.. sau s-a pitit de mine in nisip?.. oricum, singurul lucru pe care il gandeam era ca"oare chestia asta e cu adevarat posibila si oare de ce inca ramanem cu filmul romanesc in atmosfera asta lugubra, care scuipa pe jos laturile negative ale fiintei umane ?" si asta pentru ca imi crea o stare de angaosa, de neliniste neagra intreaga atmosfera a filmului si in acelasi timp mi se parea lipsita de logica situatia de acolo, desi probabil posibila. O senzatie totala de ceata in final...

Lectia de box

Tatal isi duce fiul, de cativa anisori, la box, pentru ca acesta nu mai dorea sa-si vada odrasla batuta de alti copii de scoala. Insa micutul Vlad nu este foarte incantat de aceasta dorinta a tatalui sau. Enervat, tatal, intra in ring si boxeaza... pe tot parcursul scurt-metrajului glume subtile si faze care iti aduc zambetul pe buze, lucruri simple, intamplari banale, reactii naturale... ceea ce a iesit e un exemplu de exercitiu regizoral care surprinde viata exact asa cum este ea, fara artificii, fara exagerari, fara tertipuri...

Alexandra

Fetita este adorabila, de o naturalete si o candoare pe care numai copii o pot avea in fata camerelor de filmat. In mod sigur primele cadre trezesc in orice privitor (sau mai sigur privitaore) amintirea zilelor in care mergeam in parc cu taticu' si ne facea toate poftele pentru ca eram printesa cea mai frumosa si speciala din cate exista.. Ajunsi acasa intelegem ca, de fapt, nici in film lumea nu este perfecta, parintii Alexandrei sunt divortati, iar relatia celor doi este departe de a fi ramas calduroasa...cearta din familie este copioasa, deloc vulgara,motivele invocate si aruncate cu vorbe grele fiind de-a dreptul penibile si teribil de amuzante pentru cel care asista, motivul, in esenta si in aparenta, fiind micuta Alexandra. In cele din urma spiritele se calmeaza si fiecare isi vede de drumul sau. Ramai cu o intrebare si poate o parere de rau, anume ca, din pacate, asa este si in viata, ca oamenii, dupa ce se despart, uita cat s-au iubit si se urasc..sau poate ca este adevarat ca intre ura si iubire este un singur pas....sau ca iubirea si ura sunt acelasi sentiment vazut in oglinda...evident , adevarul se afla undeva la mijloc in aceasta ecuatie cu + si - si niciodata nu vom afla ce sta scris dupa semnul egal...

Acasa

Un scurt-metraj simplu, in care actorii isi asuma personajele, in care privirile si gesturile vorbesc de la sine si cam atat. Si este suficient.

Valuri

Nu degeaba se tot zice"cel din urma va fi cel dintai". Este opera de geniu, pur si simplu. Nu vreau sa va povestesc, pentru ca as strica tot farmecul si l-as distruge pur si simplu, pentru ca asa ceva trebuie sa vezi ca sa intelegi de ce "opera de geniu".. este pur si simplu fenomenal scurtmetajul!!!nu are cum sa nu-ti placa... nu este genul de "opera de geniu" a la Hollywood, pentru ca este film de autor, facut in Romania ;)

Nu o sa regretati daca va calcati pe orgoliu si mergeti sa-l vedeti( spun asta pentru ca multi muritori de rand din Bucuresti stramba din nas cand aud de filme romanesti, insa nici nu stiu despre ce este vorba).

TREBUIE sa va duceti sa vedeti proiectia pentru acest scurt-metraj!!!!! Nu aveti idee ce ratati! Daca nu gasiti pe nimeni dornic(a) sa va insoteasca ma ofer eu:D:D:D...l-as vedea de n ori( asa obisnuiesc cand imi palce ceva de genul)..astept propuneri..

Sa moara si capra vecinului

De cate ori ascult o anumita melodie ( pe care o sa v-o impartasesc mai jos) ma prapadesc de ras. Mi se pare pur si simplu ca versurile ilustreaza perfect minunatul fel de a fi al romanului( de altfel imi place tare mult muzica lui Daniel Iancu, mor de ras de cate ori ascult, pentru ca versurile lui au o ironie comica si totodata foarte transanta).

http://www.trilulilu.ro/mihaideath/cac5202a54b715

Ascultand azi asta, mi-am amintit de un scurt-metraj care si acum ma amuza, desi a trecut ceva vreme de cand l-am vazut intaia oara, ca nu degeaba se zice ca doar lucrurile lipsite de esenta isi pierd valoare in timp(vezi vrajelile astea de formatii care apar azi si uiti de ele maine, fara prea mare legatura una cu alta in acest context..aparent) ... iata scurt-merajul de care vorbeam...

http://www.videos.es/reproductor/caprelethegoats-(q1HPKIlpqOs

E facut de un coleg de la actorie care acum face regie... detalii, detalii...

Vroiam pur si simplu sa va impartasesc lucrurile de mai sus.
Sa aveti o zi MiNuNaTa!!!

fara titlu, fara autor...

-Vezi casutele de paie plutind pe apa? il intreba ea.
-Nu, vad barci albastre pe nisip, ii raspunse el.

-Auzi cum canta vantul la chitara?
-Aud, dar pot sa jur ca e un pian!

-Te-am sarutat in talpa, simti?
-Simt ca m-ai sarutat pe suflet...

Nimic nu vezi la fel ca mine, se intrista ea si pleca.

................................................................

-Vezi cocorii inaltandu-se din parul copilei?il intreba ea pe un altul.
-Vad intocmai, raspunse el.

-Nu ti se pare ca pamantul asta miroase a paine calda?
-Ce straniu, la fel simteam si eu...

Se casatorira.

-Simti zidurile grele ce ne-apasa? il intreba ea dupa 2 ani.
-Simti zidurile grele ce ne-apasa?ii raspunse el dupa 2 ani.

-Nu mi-ai adus nimic nou, se intrista ea.
-Nu mi-ai adus nimic nou, se intrista el.

......................................................

-Mama , vezi cum danseaza furnicile cu dimineata?o intreba fiul ei.
-Nu, se bucura ea, arata-mi.

spalatul pe picioare

Pentru cei care nu stiu astazi sunt "Mosii de oale" sau sambata mortilor si, conform traditiei noastre, astazi se celebreaza mortii, se fac parastase si se impart pentru acestia oale din lut( strachini, farfurii, cani).

Cand eram mica si stateam la tara, la bunici, vara nu ratam "spalatul pe picioare". Este un ritual care, din pacate, a murit si care se facea in aceasta zi de sarbatoare sateasca.

Ce presupune "spalatul pe picioare"? Doar copii au voie sa participe. Asadar,copii fiind, ne trezeam dis-de-dimineata, ne strangeam toti la un inceput de ulita si porneam la colindat. Trebuia sa fim desculti cu totii si sa mergem din poarta in poarta, la femeile din sat, sa ne spele pe picioare. Dupa ce ne spalau pe fiecare in parte, ne imparteau farfurii, starchini pline cu orez cu lapte sau colarez, cu poame uscate, covrigi, nuci si linguri de lemn. Noi, draci de copii ce eram, dupa fiecare spalare ne duceam acolo unde vedeam cenusa si tarana mai multa si ne bagam cu piciaorele in baliga de vaca pentrua avea babele ce sa spele:)).



In noaptea dinaintea sambetei mortilor, femeile se duc la cimitir sa sfinteasca mortii, sa-i jeleasca ( si nu doar in aceasta noapte). Imi doream ca anul acesta sa fiu la tara , sa ma duc acolo si eu, nu ca sa jelesc, nu ma imaginez facand asta,e tot un fel de arta pe care poti si stii sa o faci sau nu, dar mi-ar fi placut sa asist, chit ca nu e tocmai o placere sa asculti cum se aolesc femeile pe la cruci, dar am citit cu foarte mult timp in urma o poezie de Marin Sorescu, in care vorbeste despre acest lucru. Oridecateori o citeam, si chiar si acum, versurile ma faceau sa ma simt la tara, in patul de langa soba, vedeam curtea insorita, simteam racoarea diminetii si cu ochii mintii o vedeam pe mamaie undeva pe vale, undeva aproape de rau, pe langa salcii, culegand urzici( nu stiu de ce tocmai acolo, facand fix asta)... acum ea nu mai este acolo, nu fizic.. nu stiu de ce ma misca asa mult poezia asta( pe care o s-o cititi mai jos)..poate pentru ca ii regasesc atitudinea printre versuri, poate pentru ca mamaie si tataie imi zic Lisandra, poate pentru ca pur si simplu atunci cand o citesc, intr-un mod pe care nu mi-l explic, imi da exact linistea ciudata de la tara, si cel mai important, pentru ca eu chiar cred ca exista o lume a spiritelor, ca cei care mor continua sa existe nu doar in inima noastra, ci si undeva in jurul nostru, ca ne pot vizita, ca ne pot asculta atunci cand le vorbim . Iata:

Linistea
Marin Sorescu

Cateodata mama aparea dimineata de pe vale,
Cu spic de fan pe picioare si poalele fustei ude de roua.

Plansa si cu oala de tamaiat in mana.
Se mai uita pe la vite
Mai suspina, la urma venea la noi, in casa:
- Da' voi nu va mai sculati, ma?Ca, uite, se facu ziua.

-Fato, ii spunea Lisandriei,
Cand te duci la tamaiat, mergi pana-n ziua.
Fato, acolo, daca te duci, te duci de noapte.
Altfel, sa nu te mai incurci!
Ca ei, cand rasare soarele, sunt chemati la judecata.
Nu te mai aud.Si sa le spui ce ai de spus,
Inainte de rasaritul soarelui.

Tata murise de cativa ani,
Si mama se ducea sa-i spuna ce mai e pe la noi.
Ce mai facem, cat am mai crescut,
Greutati de tot felul...Ei..
Vorbea acolo de una singura, rezemata de cruce...
Se jelea...Si cuvintele aveau un ritm,
Erau un fel de vartej, care pleca din lumea asta,
Catre lumea cealalta...incarcata de semne, de durere,
De lacrimi.Un fulger care se frangea in pamant!
Si ei nu vorbeau, dar erau numai urechi acolo jos,
Gata sa prinda orice cuvant si sa duca vorba
In fata lui Dumnezeu, dupa rasaritul soarelui.

TerniPe

Cum am facut rost de biletul asta? absolut intamplator, dar nimic nu e intamplator... De ce? pentru ca, desi nu stiam propriu-zis nimic despre aceasta trupa, iubeam de mult muzica pe care o canta ei. Cum asa? Vina o poarta filmul "Gadjo dilo" in regia lui Tony Gatlif cu Romain Duris si Rona Hartner, un film pe care il tin la lista preferatelor. M-am indragostit atunci de coloana sonora a acestuia, de muzica traditionala tiganeasca pe care ne-o dezvaluie acest film, dar si de traditia tiganeasca, pentru ca asta este in fond acest film. Saptamana trecuta am descoperit, intamplator cum ziceam, cu ajutorul unei persoane si a youtube( ca fara el multe am rata), ca muzica de acolo apartine formatiei TerniPe, de aceea nimic nu este intamplator...

Pentru rasistii din voi, pentru ca suntem un popor de rasisti , orice ati zice, faptul ca va vorbesc asa despe traditia si muzica tiganeasca este, probabil, culmea culmilor. Trebuie sa mentionez ca muzica tiganeasca traditionala, nu este acelasi lucru cu manelele ( mi-e nu-mi plac DELOC manelele, tocmai pentru ca nu e ceva autentic, e o lucratura comerciala, lipsita de esenta -asta strict din punctul meu de vedere). Pentru cei care stiu si inteleg acest lucru tot respectul, restul oricum nu conteaza...







http://www.youtube.com/watch?v=cpXOsV8MAtA

http://www.youtube.com/watch?v=qOB1OBTab1Y&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=nns0JqVVtHA&feature=related


Filmul este o comedie dramatica, povestea unui francez care vine in Romania sa caute o cantareata de etnie rroma ale carei melodii le avea inregistrate pe o caseta care a apartinut tatalui sau. Actiunea se petrece iarna, intr-un sat tiganesc -Cretulesti. Stephane (Romain Duris) cunoaste aici frumusetea vietii nomade, dar si greutatile acesteia. Filmul mi s-a parut de o autenticitate rara, nu-mi dadea deloc senzatia de film regizat, de lucruri anume conduse si impuse de regizor, deoarece totul era simplu , curat, sincer, asta din punct de vedere artistic, al jocului actoricesc in primul rand, dar si al situatiilor prezentate. Ca si cand camera s-a aflat acolo intamplator si a imortalizat o particica din viata care ne inconjoara, pura, naturala, fara artificii, fara complicatii, asa cum este si traditia tiganeasca; ei iubesc viata si o traiesc cu pasiune, dansul lor este exorcizare atat trupeasca, cat si spirituala, este plin de culoare, atitudine afisata atat in haine, cat si in bucuria pe care o degaja.




Concertul a fost o experienta foarte placuta.

La intrare ne asteptau tigancile cu bratele pline de flori albe pe care ni le ofereau in semn de bune venit. Nu prea s-a inghesuit lumea la acest concert, nici macar nu a fost mediatizat, iar cel mai important adversar a fost cu siguranta meciul( habar n-am cine cu cine juca atunci, ca se auzea de la terasa din fata salii Polivalente meciul, dar evident ca nu m-a interesat se descopar ce si cum). Pe scena 7 oameni care au cantat cu sufletul, cu pasiune si RomaFest- o trupa de dans care ne-a aratat ce inseamna dansul autentic tiganesc, cu portul lor traditional, cu fustele inflorate, cu o energie si o canditie fizica in executare debordanta. Pur si simplu o experienta WOW. Dar nu acel WOW super-mega-extra-pompos si glam, ci ceva extraordinar de simplu si curat, care te purifica in interior. Cum este sa stai pur si simplu pe scaun, sa privesti scena si sa primesti energia celor de acolo, bucuria lor? este arta si atat, un spectacol simplu, curat, desre care este de prisos sa spui cuvinte mari, complicate si goale, trebuie sa vezi ca sa simti, nimic mai mult.

Recunosc ca ma asteptam sa vad foarte multi tigani la acest spectacol, insa nu a fost chiar asa, au fost foarte multi romani, foarte incantati de atmosfera, de muzica de acolo. Evident ca au fost si tigani, dar majoritatea lor au stat linistit pe scaun si au privit, majoritatea celor care au dansat si au tinut sala in picioare nu au fost tigani.




In jurul nostru,peste tot in sla, erau fete costumate in tiganci, nu erau autentice, ele ne-au asteptat la intrare, ele ne-au dat indicatii ca sa ne gasim locul in sala, si apoi , cum era normal, au dansat, in fustele lor inflorate si au dat un plus de autenticitate specatcolului, specatcolul nu exista doar pe scena, ci in intreaga sala.

Tiganii sunt asemeni tuturor oamenilor; rai, buni, deschisi, perversi, calzi, spirituali, perfizi, incruntati, linistiti, vulcanici, hoti, darnici, si nu ar trebui sa ii etichetam pentru ca fac parte dintr-o anumita etnie, oricat de multe motive am putea zice ca avem ca sa-i consideram intr-un anumit fel; orice padure are si frunze uscate, uneori mai multe, alteori mai putine. Mai intai trebuie sa descoperi omul din fata ta, cu bune si cu rele, si apoi sa exprimi o parere despre acea persoana, nu despre intreaga categorie de oameni pe care o reprezinta in mintea ta. Nu trebuie sa existe discriminare, dar exista. Nu trebuiesa existe rasism, dar exista.

Nu ai de ce sa urasti tiganii doar pentru ca sunt tigani. Ti se pare asta un motiv suficient?? Daca da, atunci gandeste-te ca si italienii ne urasc doar pentru ca suntem romani, asta in urma unor incidente care au avut loc acolo, dar ce vina ai tu in tot acest context?

Nu poti sa schimbi lumea, dar te poti schimba pe tine din punctul asta de vedere, renuntand la preconceptii si lasandu-te liber sa vezi frumosul din uratul care te inconjoara.

pentru ca imi place...

..si pentru ca atunci cand am citit randurile de mai jos am avut senzatia ca imi citesc gandurile, desi nu eu le scrisesem acolo... dovada ca nu eu traiesc in lumea mea, departe de realitate, ci voi dormiti in lumea voastra mica si limitata...

"Cei mai multi oameni traiesc in vis, in transa, o viata semiconstienta. E un fapt pe care il remarc in fiecare zi. Priviti doar trecatorii absorbiti de problemele zilnice, priviti doar oamenii ce merg ca niste roboti la serviciu, priviti oamenii care muncesc tot mai mult pentru a cumpara tot mai mult, in speranta ca vor umple setea din ei ce nu vrea sa se potoleasca, priviti cu cat de putin respect ne purtam cu natura, cu animalelr, unii cu altii. Cei mai multi dintre oameni traiesc ca si cand ar fi nemuritori.
Brusc, in aceasta transa, o boala necrutatoare il loveste pe tatal nostru, pe fratele nostru, pe copilul nostru. Si instantaneu realizam ca nu suntem chiar nemuritori. Ca toate lucrurile care contau inainte s-au risipit ca praful: nici hainele nu mai conteaza, nici casele, nici masinile, nici banii, nimic. Am vrea doar ca iubitul nostru copil sa se faca bine. Si suntem dispusi la orice sacrificiu pentru asta. Realizam instantaneu si spectaculos fragilitatea vietii, delicatetea ei, si incepem sa o apreciem cum nu am mai facut-o niciodata inainte.
Valorile reale incep sa apara la suprafata apei ca uleiul: compasiunea, iubirea, atentia la ceea ce ne inconjoara, toate infloresc, in timp ce tot restul, dorinta de putere, de prestigiu, de bani, se scufunda ca niste bolovani grei, cu repeziciune.
Fiecare boala e o lovitura a maestrului divin peste capul nostru, al inconstientului, menita sa ne trezeasca din somnul in care ne petrecem viata. Iar trezirea se produce instanataneu si fara echivoc, atat pentru cel bolnav, cat si pentru cei de langa el.
Ce minune devine mersul pentru cel care si-a fracturat piciorul si e nevoit sa stea la pat cu dureri pentru luni intregi! Ce sarbatoare devine respiratul adierii de primavara pentru bolnavul de TBC care sufera la fiecare inspiratie! Ce miracol uluitor devine viata pentru un bolnav incurabil, vazul pentru un orb sau auzul pentru un surd!
Drama umanitatii este insa faptul ca realizeaza aceste lucruri doar in ultima clipa, de multe ori cand e prea tarziu, iar apoi uita la fel de repede. Ne plimbam pe strada luand mersul ca pe ceva de la sine inteles, ne relationam cu cei dinjur, mai ales cu cei dragi, ca si cand ni se cuvine totul, ca si cand e pentru totdeauna.

Pentru mine iluminarea este capacitatea de a vedea si a aprecia in fiecare clipa tot ceea ce e in jurul meu, oameni, locuri, natura, ca si cand as fi bolnav pe moarte. Pentru ca stiu ca intr-o zi chiar asa va fi si nu vreau sa fiu luat prin surprindere. "

Textul citat mai sus este, in sine, editorialul pentru luna mai al revistei Photomagazine si ii apartine redactorului-sef, evident. Imi place in general ceea ce semneaza si imi place revista, nu pentru ca ofera cine stie ce informatii pe care eu le-as pricepe foarte bine( ca sunt detul de paralela cu domeniul, am doua maini stangi, total atehnice), insa imi plac fotografiile, imi plac interviurile si articolele care apar acolo, motiv pentru care ma straduiesc sa nu uit sa o cumpar lunar( ca uneori sunt ametita). Editorialul face referire la fotoreportajul Unfinished dreams despre drama copiilor bolnavi de cancer realizat de Cristian Movila in Sectia de Oncopediatrie a Spitalului Marie Curie din Bucuresti. Sunt copii asa de mici acolo, bolnavi de cancer si atat de chinuiti de soarta si nici macar nu ai pe cine sa dai vina, poate pe insuficientele sistemului nostru sanitar sau poate nici atat, pentru ca, in definitiv, nu sistemul ii imbolnaveste, doar le inrautateste situatia si ii conduce la moarte. Cat de penibil este ca traim intr-o societate, la nivel mondial, in care totul se rezuma la bani. Spitalul nu are bani pentru aparatura necesara depistarii din timp a bolii, iar bolnavii nu au bani pentru a se duce in strainatate ca sa se insanatoseasca. In acesta situatie viata se simte penibila, probabil, si de aceea trage atatea semnale de alarma pecare nimeni nu le baga in seama.
http://www.cristianmovila.com/

Photomagazine este revista mea de suflet, dupa TimeOut( bineinteles) si nu dau banii pe prostii asa cum ar zice altii sau altele, deoarece aici nu gasesc (asa cum ar trebui chipurile) nimic despre haine, despre make-up, despre cum sa cuceresti un barbat in 7 pasi, despre cum sa te imbraci "cul", despe ce vor femeile si alte vrajeli. Nu cumpar ziare- decat rar, nu cumpar Lumea femeilor, Unica, Cool Girl, Glamour etc. sau story, Spy si mai stiu eu ce vrajeli, pentru ca mi se par de duzina, pentru ca le rasfoiesc 10 minute si este suficient incat sa ma plictisesc de ele si sa le arunc la gunoi, ca alt folos nu mai ofera... le pot citi linistita online pe toate cele enumerate( dar oricum nu fac nici asta). Mda, avand in vedere ca in prezent studiez jurnalismul ar trebui, vezi tu draga, sa stau numai cu ziarele in brate ..vrajeala, nu ma intereseaza decat parte de cultura asa ca... nu citesc orice rahat!!!

In alta ordine de idei, dar pe acelasi fagas, recunosc ca sunt ipohondra de fel, cu adevarat mi-e frica de ideea ca si eu pot face cancer ..orice forma de cancer...sau orice alta boala grava si chiar incurabila, oricine se poate trezi intr-o zi asa... cum ar fi sa te duci sa-ti faci analizele de rutina si sa afli ca nu mai ai mult de trait si ca viata ta depinde de o suma pe care nu o ai..sau... ca nu exista posibilitate de a te vindeca oricat de multi bani ai avea... ce sens va capata pentru tine atunci plimbarea in parc? raza de soare care iti mangaie privirea dimineata? buburuza care urca pe firul de iarba? mirosul florilor de camp? cum ai privi atunci oamenii din jur care iti zambesc si pe care i-ai ignorat din prea multa graba, din prea multe probleme? Ce ia-i zice, in gand, lui Dumnezeu? L-ai ura? L-ai condamna? sau ai intelege ca nimeni nu este de vina? ai intelege atunci cat de mult iubesti viata asta pe care o ai si ca nu vrei sa se termine pentru ca nu ai stiut cum sa o apreciezi cu adevarat?pentru ca ai ignorat si considerat lucrurile cu adevarat importante ca fiind banale si fara de folos vietii tale? ...te-ai pierde cu firea? te-ai prabusi, deziluzionat ca numai tie ti se putea intampla una ca asta? ca esti ghinionist si batut de soarta?... sau ai profita de absolut toate secundele care ti-au mai ramas de trait si ai ignora faptul ca stii ca o sa mori in curand?

In fond toti murim, asta e natura noastra. Doar ca noi uitam ca nu suntem vesnici, ca nu suntem indestructibili fizic... de ce trebuie sa astepti o nenorocire care sa te trezeasca la realitate, la viata? pentru ca iti spune cineva ca ai o boala si ca mori peste cateva luni sau cativa ani? uiti oare ca ,de fapt, si acum poti sa mori, peste 5 secunde, peste o ora,peste 10 ani.Conteaza cand? nu trebuie sa suferi de o boala anume ca sa mori... de ce astepti sa-ti zica un doctor ca nu esti nemuritor??nu ai aflat inca? asa te nasti!! Asa ca WAKE UP!! nu mai dormi in tine.

Sa iubesti oamenii de langa tine pentru ca tu existi in jurul lor, chiar daca multi nu merita, chiar daca niciunul nu merita, sa mananci ciocolata in fiecare zi, sa-i faci sa zambeasca pe cei din jurul tau facandu-le in fiecare zi cate o surpriza-cat de mica, sa te plimbi printre copaci si iarba macar 10 minute si sa privesti cu sufletul fiecare detaliu care te inconjoara, fiecare gaza, fiecare floare, fiecare parfum, sa-i ierti pe cei care-ti gresesc, sa plangi, sa razi, sa-ti asculti inima si sa faci numai ce-ti dicteaza interiorul tau, chiar daca e vorba de lucruri simple si banale. Este suficient ca sa fii fericit in fiecare secunda si nu ai sa mori niciodata neimpacat!!!

Lucrurile bune se intampla atunci cand accepti ceea ce ti se intampla, fie bun, fie rau, nu trebuie sa existe dezolare in fata sortii, ci doar bucuria de a trai pentru simplu fapt ca inca traiesti.

"A walk to remember" e un film pe care ar trebuisa-l vezi ( daca nu l-ai vazut inca) si daca vei intelege ce este de inteles din povestea aia, atunci ai sa intelegi despe ce vorbesc.

as fi vrut sa pun ceva de pe youtbe aici, dar nu-mi iese( nu inteleg de ce, ca in principiu e simplu de facut..dar atehnica din mine...ce sa-i fac, nu ma inteleg cu ea).

Bookfest la a a3a editie

Daca, intamplator, iubiti cartile sau macar va tenteaza ideea de a va cumpara o carte (pentru voi, pentru altii) nu aveti voie sa ratati expozitia de carte de la Romexpo care se incheie maine, 08.06.2008.

Expozitia are loc in pavilionul 15 si aveti de unde alege: beletristica, sf, arta,albume de fotografie, istorie, manuale,felicitari, carti de colorat, bazme, harti vechi si noi.. pur si simplu orice poate fabrica omul ( sau masina) din hartie.

Exista si spatii special destinate copiilor unde acestia participa la diferite actiuni -pentru noi banale, pentru ei minunate.

Sunt lansari de carte la care , daca te nimeresti prin preajma, ai ocazia sa vezi si sa asculti oameni deosebiti sau nu,insa cu siguranta considerati importanti, care cuvinteaza vorbe de duh. Adevarul este ca am nimerit si eu la o astfel de lansare... nu-i cunosteam pe cei care vorbesc, nu mi-am dat seama despre ce carte se vorbeste, pentru ca nu a fost mentionat titlul acesteia si nici afise care sa semnalizeze ceva nu existau in jur, insa atmosfera creata de cei care au vorbit m-au facut sa imi opresc pasii pentru 10 minute si sa ii ascult. Era un amestec intre impresia depsre cartea proaspat lansata, vorbe si situatii intamplate in trecut - un fel e amintiri ale scriitorilor alaturi de alti scriitori, pe care le spun pentru ca si le aduc subit aminte si se potrivesc perfect contextului,glume de moment si ziceri intelepte, asa cum fac artistii cand stau in fata unui public dornic sa-i sculte.

In jurul orei 11 a.m expozitia se aglomera din ce in ce mai mult, oameni de toate varstele se plimbau printe rafturi si cautau cate ceva, o carte bineinteles, care sa-i motiveze sa o cumpere, evident. Majoritatae cartilor de acolo sunt reduse, asa cum se intampla la toate expozitiile de gen. Preturile sunt accesibile pentru orice buzunar, iar oferta satisface toate gusturile.

Personal, ma plimbam si, desi erau destule carti care imi atrageau atentia si mi se pareau interesante, amanam pe mai tarziu achizitionarea lor, gandindu-ma sa mai caut, sa vad care este oferta totala si apoi sa ma hotarasc - cu speranta ca voi tine minte toate cele care imi placusera. Nu mai lungesc povestea (cum am uneori obiceiul) si va spun ca mi-am cumparat, in final, 2 carti. Prima "Jurnalist in romania- istoria unei profesii", iar cea de-a doua "Istoria artei".. Ce este asa special in acest fapt..sunt niste carti si atat! Ei da, doar ca pentru a doua carte m-am invartit cam o jumatate de ora , pentruca nu stiam daca sa o cumpar sau nu..pentru ca m-a costat 99ron:D..dar nu puteam sa plec acasa fara ea.
Adevarul este ca am gasit si alte carti despre istoia artei acolo, insa mi se pareau banale si incomplete in comparatie cu cea la care imi ramasese gandul... cand mi se pune pata pe ceva, nu mai am scapare, n-am ce-i face!:D Toti mi-au zis ca nu sunt intreaga la minte, sa dau 1 milion pe o carte, dar important este ca sufletelul meu este multumit.

Trebuie sa marturisesc ca eu, atunci cand imi cumpar o carte pe care mi-o doresc- nu manuale, ca pe alea le iau din necesitate, infloresc pur si simplu. NU aveti idee cat de multumita, mandra si fericita, la propriu, eram ca mi-am luat cartea asta, si inca sunt...pentru ca pe mine ma bucura nespus sa-mi cumpar carti de acest gen, despre arta si cultura. E o placere pe care nu mi-o refuz niciodata, chiar daca stiu ca ,probabil, nu voi avea timp sa o citesc prea curand, pentru ca sunt altele care inca asteapta pe raft. Mi-am luat multe carti care plang in biblioteca, deoarece abea daca am citit 2 file din fiecare - istoria lumii, istorie cinematografica,filmologie, teatru, mitologie, beletristica, toate ma cearta ca nu le bag inseama.

De exemplu, spre rusinea mea, ma straduiesc sa termin de vreo 3 luni "Faust" de J.W. Goethe, insa mereu ajung la jumatate, o abandonez si o iau de la capat,pentru ca nu-mi place sa fac pauza in lectura. Si cum nimic nu e intamplator, la Bookfest ghici ce am vazut?!? Un album de fotografie de spectacol din "Faust" - am uitat de cine pus in scena si la ce teatru din Bucuresti a fost jucat cand s-au luat cadrele respective,parca TNB, insa mi-am zis in momentul acela ca este imperios de necesar sa termin cartea si apoi sa ma duc sa vad spectacolul, pentru ca fotografiile respective sunt ingrozitor de FeNoMeNaLe..mie asa mi s-au parut!

Din pacate nu am scos pozele pe care le-am facut acolo, dar mai bine va duceti voi sa vedeti singuri ce si cum. Nu o sa regretati!!

P.S. : daca vreodata aveti dubii si nu stiti ce cadou sa-mi luati sau daca pur si simplu vreti sa ma faceti sa zambesc pentru ca am o zi ,o saptamana, o perioada proasta... oferiti-mi cadou o carte( nu trebuei sa coste 1 milion!!), iubesc cartile vechi din anticariat. Am carti pe care am dat 1-2-5 lei si pe care le ador!! mai greu va fi sa alegeti ceva care intr-adevar sa-mi placa , adica sa ghiciti voi ce mi-ar putea placea, pentru ca nu orice carte despre teatru, arta, film, istorie universala sau orice altceva e minunata, sunt carti bune, si carti mai putin bune, nu autorul conteaza, ceea ce contine inauntrul ei face diferenta, coperta in nici un caz. :)

Sa va duceti la BOOKFEST!!!!!

ceainaria Green Tea

Chiar daca este un oras imbacsit de praf, poluare, aglomeratie, trafic si mizerie, Bucurestiul se salveaza prin faptul ca aici nu ai cum sa te plictisesti, fie zi, fie noapte. Sunt atat de multe variante pentru a-ti petrece timpul liber, incat, de multe ori nici nu stii ce sa alegi.

Pentru cei care cauta o atmosfera un pic mai intima si mai relaxanta pentru o iesire la discutii cu prietenii de suflet, poate opta pentru o ceainarie. Va recomand Gren Tea, un loc cu adevarat special, decorat cu mult bun gust, stil si unde chelnerii sunt foarte serviabili. Plus ca aici NU SE FUMEAZA -lucru rar in mai toate localurile pe care le stiu.

Acum ca a venit vara si au fost scoase afara scaunele si umbrelutele si ce poate fi mai frumos decat sa stai la umbra, sorbind alene din ceaiuri aduse de peste hotare, departe de trafic si aglomeratia specifica din centrul orasului? Cladirea in sine este o casa cu etaj, cu parfum interbelic si atmosfera calda, iar partea cu adevarat deosebita este faptul ca aici poti descoperi farmecul a patru culturi diferite, deoarece exista patru saloane , fiecare decorate intr-un anumit stil: clasic, japonez, indian si parizian.

Prajiturile, torturile, tartele si sucurile sunt toate proaspat preparate, iar daca te duci acolo la ora 22:00 nu prea mai ai sanse sa gasesti mare lucru din bunatatile astea, pentru ca -surpriza- este un loc destul de vizitat si cautat si este indicat sa faci o rezervare inainte de a pasi pragul.

Daca vii pentru prima oara aici este foarte posibil sa te invarti putin inainte de a gasi locul, deoarece este situat pe o straduta oarecare, intre multe alte case locuite, iar daca nu esti suficient de atent nu vei observa din prima sigla, alba, luminoasa care te anunta ca ai gasit ceea ce cautai. Este posibil sa iti para rau ca, in loc sa te duci intr-unul din localurile din centru pe care le-ai fi gasit din prima secunda, stai sa cauti o casa veche ca sa bei un amarat de ceai pe care il poti bea linistit si acasa, insa o data ce ai intrat acolo iti vei da seama ca a meritat tot drumul si tot efortul.

Fie ca te duci cu amicii sau singur nu are cum sa nu-ti placa. Vei gasi carti pe care le poti citi acolo, table, sah, carti de joc, toate gandite pentru a te face sa te simti ca acasa.

Cel mai mult mi-a placut acolo felul in care era amenajat fiecare salon, foarte multa atentie pentru fiecare detaliu decorativ, facut cu mult bun gust. Nici nu stii ce sa alegi din zecile de sortimente de ceaiuri care-ti sunt puse la dispozitie, iar in dreptul fiecaruia este descrisa compozitia, detalii despre origine si gustul acestuia. Pur si simplu te simti deosebit; in fond servirea ceaiului presupune un anume ritual, iar aici are o cu totul alta semnificatie, pentru ca atmosfera si serviciile oferite iti dau prilejul de a experimenta acest ritual. Astfel totul devine o experienta minunata, mai ales daca ai si compania potrivita.

Exista jos un magazinul "cudetoate" de unde poti achizitiona ceaiuri si accesorii pentruceai, carti vechi si noi, diverse decoratiuni.

In poze este doar salonul indian.

Unde se afla ceainaria?
Strada dr. Burghelea, nr 24, sector 2. Un punct de reper mai concret este Hala Traian, undeva in spatele acestei cladiri.

telefon:021/320.93.96

0749.090.202

program:luni-vineri 15:00- 23:00

sambata-duminica 12:00-23:00

Daca nu ai timp, iti faci..

Mereu ne plangem ca nu avem timp, ca suntem prea ocupati cu job-ul, cu facultatea sau cu orice altceva si ca de aceea nu iesim mai deloc la teatru, la film, in parc, la muzeu..poate doar in parc, uneori, pentru ca pare mai simplu si din punct de vedere al timpului... de citit ce sa va mai zic, nimeni nu citeste decat manuale sau diverse carti pentru licenta sau lucrari de diploma (revistele nu se pun)...hobby-uri nu prea mai are nimeni decat asa...intamplator si ocazional, tot din lipsa de timp (ce aiurea, nici eu nu cred ca mai am in momentul de fata vreun hobby, decat intamplator si ocazional, urat din partea mea, nu stiu sa spun care este exact motivul , daca timpul sau altceva).. adevarul este ca ne mintim singuri, deoarece daca vrei cu adevarat iti faci timp pentru orice... e vorba de prioritati si de felul in care le organizezi. Nu cumva tu esti cel care isi organizeaza activitatile zilnice? Da, ok , sunt si lucruri care tin de job si ai responsabilitati, obligatii, dead-line-uri, sefi (toate valabile pentru oricare din noi care are un loc de munca), insa nimeni nu lucreaza 24 din 24, non stop, important este sa stii cum sa le imbini pe toate astfel incat, la sfarsitul zilei, sa nu-ti para rau ca iar nu ai avut timp sa faci ceea ce-ti place cu adevarat.

Randurile astea nu sunt un fel de critica la adresa celor din jur si imprejur, poate ca e pentru mine sau pentru nimeni, poate ca, pur si simplu, in secunda asta trebuie sa invat o aberatie numita ontologie si nu am nici un chef, iar singurul lucru care-mi trece prin minte e ceea ce am scris mai sus si mai jos... si mi-am facut timp sa le scriu aici.

Fa-ti timp sa muncesti – Acesta este pretul succesului.
Fa-ti timp sa gândesti – Aceasta este sursa puterii.
Fa-ti timp sa te joci – Acesta este secretul tineretii vesnice.
Fa-ti timp sa citesti – Aceasta este fântâna întelepciunii.
Fa-ti timp pentru prietenie – Acesta este drumul fericirii.
Fa-ti timp sa visezi – Aceasta este trambulina ta catre stele.
Fa-ti timp sa iubesti si sa fii iubit – Acesta este privilegiul zeilor.
Fa-ti timp sa privesti în jurul tau – E prea scurta ziua ca sa fii egoist.
Fa-ti timp sa râzi – Aceasta este muzica sufletului.

Uriasii Patagoniei

...(asta am redactat-o prin februarie, iar expozitia mai poate fi vizitata pana pe 10 iunie...din cate stiu eu, merita vazut, asa..macar un pic, chiar daca nu sunteti fascinati de fosile, sa nu ziceti ca ati ratat urisaii mai tarziu)...



Expozitie inedita la Muzeul “ Grigore Antipa ”


Itineranta prin lume, prezentata vizitatorilor europeni doar la Torino si Budapesta, expozitia “Dinozaurii din Argentina- Uriasii Patagoniei” a facut popas la Muzeul “Grigore Antipa”. Dinozauri uriasi, schelete, activitati interactive, povesti preistorice, iar cele 14 specimene fosilizate in cretacic devin interesante chiar daca nu esti expert in domeniu.

Daca te-nvarti cu treaba prin Piata Victoriei, esti blocat in trafic sau astepti culoarea verde la trecerea de pietoni, ai mari sanse sa vezi imensul panou care acopera aproape toata fatada Muzeului National de Istorie Naturala “ Grigore Antipa” si care te invita sa vezi dinozaurii din Argentina.
Desi ne aflam in centrul capitalei, iar ninsorile ne-au parasit de cateva zile bune, doar mai fulguie lin, ai senzatia ca escaladezi muntii incercand doar sa faci o banala traversare de strada de la metrou pana la muzeul cu pricina.
Inauntru liniste, craniul unui dinozaur imens te striga de departe si te invita sa pasesti. Te duci la ghiseu sa-ti iei bilet si apoi pornesti in tacere si cu nerabdare spre uriasi. Dupa ce ai urcat scarile si ai aflat exact unde incepe plimbarea printre fosile, cum intri in sala striga prezent Mussaurus Patagonicus, un schelet foarte mic, gasit intr-un cuib alaturi de cateva oua fosilizate. Initial, cercetatorii au crezut ca scheletul apartinea unui pui abea eclozat al unei specii de peste 3 metri, insa Mussaurus Patagonicus nu avea decat 30 cm lungime la maturitate. Aceasta prima camera te introduce subtil in domeniul paleontologiei printr-o reproducere la scara mica a evolutiei speciilor de la origini pana in prezent, reprezentata prin jucarii de plastic, perne de plus si harti colorate.
Pasesti incet in cea de-a doua camera, iar privirea ti se opreste brusc la Rebbachisaurus Tessonei; adevarul este ca nici nu ai cum sa treci cu vederea un schelet imens de 17 metri lungime. Ramai surprins cand afli ca acesta este cel mai complet si bine conservat schelet dintre toate fosilele descoperite in America de Sud, de la craniu pana la ultima vertebra a cozii. Aici poti sa te pui in pielea unui dinozaur cu gatul lung si sa te intinzi dupa frunze de plastic cu aparatul Dino Neck. Din urmatoarea camera afli ca dinozaurii ierbivori au ochii dispusi pe lateral pentru a avea un camp vizual cat mai larg. Pentru ca nu ai cum sa intelegi prea bine despre ce este vorba, organizatorii expozitiei au pus la dispozitie Dino Sight, un aparat care iti permite sa privesti prin ochii unui ierbivor. Tot aici este montat un televizor pe care ruleaza neincetat o animatie cu si despre viata dinozaurilor. Continuandu-ti imprevizibila expeditie dai peste singurul dinozaur carnivor cu coarne descoperit pana in prezent –Carnotaurus Sastrei. In aceasta sala este amenajat un santier arheologic artificial care iti da senzatia ca arheologii au luat o pauza si se vor intoarce in orice moment, iar proiectia video din mijlocul acestui santier iti intareste aceasta senzatie. Mergi incet spre urmatoarea camera si te trezesti ca mergi prin spatele cozii celui mai mare carnivor care a trait pe Terra. Surpriza: nu e Tyrannosaurus Rex, desi la primul impact asta pare sa fie, pentru ca seamana foarte bine cu acesta. Este vorba despre Gigantosaurus Carolinii din Emisfera sudica, de 15 metri lungime, 8 tone si al carui craniu avea 1,95 metri. Acesta a disparut cu milioane de ani inainte de aparitia lui Tyrannosaurus Rex in Emisfera Nordica.
Urmeaza in celelalte camere alte roci, fosile si schelete de dinozauri, dar si o prezentare despre ipotezele disparitiei dinozaurilor, cum au murit, a fost un meteorit sau o schimbare climatica, ar fi rezistat pana azi daca nu s-ar fi intamplat o alta catastrofa, si alte intrebari lamurite de mai multi oameni de stiinta. Este un pic straniu sa te plimbi singur printre fosile, unele gigante, mai ales cand ai diferite artificii care sa te faca sa intelegi si sa patrunzi mai bine, mai adanc, in lumea dinozaurilor. Chiar daca aceste artificii sunt de ordin pur vizual, sunt suficiente pentru a-ti crea senzatia ca ceva e viu, nu fosilele, ci atmosfera din jurul lor.
Cel mai amuzant dintre toti dinozaurii prezentati este cu siguranta Buitreraptor Gonzalensis, singurul dinozaur carnivor cu pene descoperit vreodata. Seamana cu un cocos care are capul lunguiet si coada foarte lunga.
Un aspect inedit si demn de apreciat al acestei expozitii il reprezinta si standul special pentru nevazatori. Acestia pot atinge obiecte infatisand fosile de ou de dinosaur, urma unui picior , o gheara si cranii apartinand unor specii diferite de dinosaur. Nevazatorilor li se ofera si cateva informatii in Braille despre ceea ce ating.
Cand iesi din ultima camera si realizezi ca s-a incheiat, ca nu mai sunt uriasi din Patagonia de vazut, simti nevoia de mai mult si-ti vine sa mai dai o tura, insa iesi linistit si resemnat in linistea deplina care domina muzeul.
Fie ca esti un priceput paleontolog, fie un copil dornic de cunoastere sau, pur si simplu, o persoana care cauta un alt mod de divertisment in Bucuresti, muzeul Antipa este o solutie minunata. Aici este varianta indirecta a masinii timpului, deoarece aici trecutul face vizite viitorului.

pentru voi toti

Ahtiata de fel dupa tot ce inseamna frumos, cultura si , da, port popular, folclor si traditie romaneasca autentica, mi-am zis ca trebuie neaparat sa vad "Colectia regala de arta traditionala - Regina Elena" de la Muzeul Taranului Roman, expusa aici pana pe 10 iulie. Mai ales ca eu iubesc iile si am acasa cateva cusute de mamaie si una veche de peste 100 de ani cusuta de stra-bunica mea( pe care eu am stricat-o cand eram mica si proasta!! deoarece am taiat o parte din margele si le-am folosit la lucru manual.. :D ..meritam bataie, dar nimeni nu mi-a dat!!).

Asadar sambata m-am trezit dis de dimineata(cam pe la 10), m-am pregatit si am pornit la drum. In Piata Victoriei haos: copii pe toate partile, cu galagie si veselie cat cuprinde -ca doar a doua zi urma ziua lor -1 iunie; si de ce sa mai astepte cand puteau face "weekendul copiilor", orice prilej de bucurie si distractie e bine intampinat intotdeauna de micuti. Sa-i fi vazut in coloane, cu doamnele invatatoare, cu baloane in manute, ametiti si zburdalnici, care spre Muzeul Antipa, care iesind de la metrou si formand sirul indian, care deja stand in fata la Muzeul Taranului Roman...va dati seama ca mi-am amintit de anii cand eram si eu asa...
Sa va stresez iar si sa va zic ca adooor mirosul de iarba, copaci si flori de primavara?!?..ca acolo, in drum de la metrou la muzeu era aerul imbibat de asa ceva, balsam pentru minte si suflet, mai ales pentru suflet:).


LA MUZEU
Oare de ce au mai pus taxa de intrare, adica de ce sa mai platesti biletul ala cand el te costa pe tine, elev sau student fiind, doar 2 lei..DOAR 2 LEEI!!.. iar pe adulti 6 lei..adica o nimica toata zic eu. Mi se pare penibil de ieftin, mai ales ca imi imaginez ca statul roman nu aloca prea multe fonduri pentru chestii d'astea banale numite "cultura", pentru conservare si pastrare a petrimoniului nostru cultural, bla-bla-bla-uri neaducatoare de profit in buzunarele inscaunatilor nostri conducatori. Este adevarat ca pentru suma asta nu sta nimeni special cu tine sa-ti explice tot ce vezi acolo, decat te pazesc sa nu bagi "cevasilea in poznare" sau mai stiu eu, sa strici ceva. Ai planse si informatii sumare lipite de pereti, pe care mai nimeni nu le citeste, decat se zgaieste la exponate si trece mai departe.


Zic asta pentru ca era pe acolo un grup de scolari mai maricei care faceau o galagie de zile mari si care nu prea stiau sau nu prea intelegeau de ce sunt ei acolo si nici persoanele care-i insoteau nu se straduiau sa schimbe ceva in aceasta situatie - treceau ca niste gaste prin apa. Am evitat sa fiu in preajma lor, pentru ca mie imi place sa profit de astfel de momente in liniste, sa ma plimb incet si sa analizez fiecare detaliu al lucrurilor expuse.


Nu s-a schimbat cu mare lucru muzeul de ultima oara cand l-am vizitat - acum vreo 3 ani cred sau mai mult, sau cel putin nu parea schimbat.



Am regasit camera in care este reprodusa scoala de la sat, cu banci tocite si mancate de timp, cu hrisoave unsuroase si carti ingalbenite si rupte..Mi-a placut tare mult o fotografie mare , inramata pe care scrisese parca mana unui copil aproximativ asa: "Satul are doua scoli: pe cea veche, de cand lumea, unde copii invata de la toti oamenii, de la animale, de la pasari, de la pomi, de la cer si pamant si scoala noua cu invatatori si invatatorese, cu banci, cu tabla, cu lectii, cu abecedare cu recreatii, cu lectii pentru acasa si asa mai departe. Scoala noua are o poveste scurta de vreo 200 de ani..."





Spatiul de acolo mi-a amintit de anii de gradinita pe care i-am facut la tara si mi-am dat seama cat de adevarate sunt vorbele alea uscate pe hartie, pentru ca intradevar exista 2 scoli, iar in lumea satului, prima scoala, cea veche, e mult mai importanta si mai educativa decat oricare alta, pentru ca te formeaza ca om, ca fiinta. Acolo la tara , in scoala veche, am invatat eu sa scriu, sa cos, sa ma bucur, sa iubesc campul, florile, oamenii, viata, profesori mi-au fost si oamenii din jur, si animalele, si pasarile, si copacii, si pamantul si tot. Tataie m-a invatat sa scriu literele mari de tipar,mamaie m-a invatat sa cos si sa tes la razboi, ei mi-au aratat ce inseamna traditia prin ceea ce erau ei, prin felul lor de a trai, si mi-au intiparit-o indirect si definitiv in interior. De aceea imi place Muzeul Taranului Roman, de aceea imi place muzica populara, de aceea iubesc iile facute de mamaie, dar si pe cele pe care le vad in muzee sau in magazine cu profil etnografic, de aceea iubesc natura, de aceea nu dau 2 lei pe nimicurile din Bucuresti, de aceea nu m-am dus azi la vot(sau ieri ca deja e trecut de 12 noaptea) pentru ca toti sunt niste penibili si niste ratati, ahtiati dupa bani si atat.


Citind pe pereti afli franturi de poveste, ganduri care, poate, au apartinut candva cuiva sau slove de foc, scoase din carti vechi, de demult. Mi-a ramas in minte asta : "Daca , smerindu-te, vei zice IARTA-MA, ii arzi pe draci." E pusa in sala icoanelor, zeci de icoane , facute pe sticla de oameni simpli, troite sculptate de oameni oarecare, pictate de oameni oarecare, izvoadeoave care au apartinut oamenilor simpli( un isvod este un tipar de icoana facut din hartie unsa cu grasime si transmis din generatie in generatie, pastrat cu sfintenie, dupa care fiecare isi facea icoanele). Adevarul este ca Dumnezeu este mult mai aproape de oameni la sat, am simtit asta de fiecare data cand m-am dus acolo, de sarbatori sau in zile oarecare, nu am inteles niciodata de ce, pur si simplu asa este acolo, poate pentru ca oamenii sunt mai simpli, mai sinceri, mai lipsiti de griji, sau pur si simplu pentru ca cei de acolo cred cu adevarat in Dumnezeu si au o altfel de deschidere, iar El se lasa mai aproape de pamant si isi revarsa frumusetea peste oameni, peste campuri, peste flori.





La etaj se afla "casa in casa", facuta din lemn, care este luminata, spoita cu var alb si care are toate cele de trebuinta intr-o gospodarie,pana si scara de la spatele casei nu a fost uitata. Iti da aceeasi senzatie de locuire, ca si cand cineva se afla inauntru si isi face treburile si din moment in moment va iesi pe batatura la dobitoace sa le dea sa manance, pentru ca e pe inserat si, intotdeauna , seara, la tara, acesta e un ritual ce trebuie respectat.
Despre aceasta casa se zice ca a apartinut unui taran, parca, din Gorj( poate ma insel pentru ca nu mi-am notat nimic, doar ce a ramas scris in minte).





Un alt lucru care mi-a placut tare mult acolo la muzeu este o camaruta, joasa, imbodobita cu fotografii si vorbe de duh, plina cu ii rupte, roase de timp, aruncate si atarnate de pereti( ca sa ajungi acolo , cum intri in muzeu, faci stanga, vezi diverse si mergi pana in capat, pana dai de o camera taraneasca , amenajata de zici ca tocmai trebuie sa intre in casa, de pe prispa,o tarancuta cu bazmaua inflorata bine prinsa pe cap, dar oricat ai sta nu vine nimeni)..initial mi-era teama sa pasesc in acea camera...nu stiam daca aveam voie sau nu, dar am vazut undeva, parca ascunsa, o iesire.. am intrat pe acea iesire si am gasit camaruta de care va vorbeam."Timpul istoriei " scrie mare pe peretele din fata..iar in stanga , jos, se afla un lin - initial , cand l-am vazut m-am gandit ca seamana cu o albie, in care se spala lumea la tara, un fel de cada, insa parea cam mare fata de cele pe care le stiam eu. Citind am aflat ca un lin are mai multe intrebuintari: poate fi calcatoare, adica un fel de jgheab in care se calcau strugurii in picioare pentru a se face vinul, poate fi o barca, poate fi un pat, un sicriu...apropo de vin, cel mai bun vin baut vreodata de mine a fost cel de buturuga, facut din struguri striviti in jgheab, cu picioarele, fara adaosuri si mirodenii si vrajeli asemeni celor din comert. Din pacate asta nu se mai face de cativa ani nici la mine la tara..incet, totul se duce si acolo, se ascunde in timp, traditiile mor pentru ca nu mai are cine sa le tina in viata, toti am plecat la oras.Pacat.


In ceea ce priveste colectia regala de arta traditionala sa nu va asteptati sa vedeti camasi extraordinare, pentru ca si acestea erau facute tot de oamenii simpli, iar simplitatea si caracterul omului se imprima indirect in ceea ce creeaza acesta.Catrinte, fote drepte sau crete, brauri tesute la razboi, marame si baticuri, toate arata bogatie doar prin abundenta firului de aur si a materialului fin, migalos lucrat.

Pana pe 10 vreau sa ma mai duc inca o data, ca asa vreau eu:), sper sa am timp sa mai dau o fuga pana acolo!