Asadar sambata m-am trezit dis de dimineata(cam pe la 10), m-am pregatit si am pornit la drum. In Piata Victoriei haos: copii pe toate partile, cu galagie si veselie cat cuprinde -ca doar a doua zi urma ziua lor -1 iunie; si de ce sa mai astepte cand puteau face "weekendul copiilor", orice prilej de bucurie si distractie e bine intampinat intotdeauna de micuti. Sa-i fi vazut in coloane, cu doamnele invatatoare, cu baloane in manute, ametiti si zburdalnici, care spre Muzeul Antipa, care iesind de la metrou si formand sirul indian, care deja stand in fata la Muzeul Taranului Roman...va dati seama ca mi-am amintit de anii cand eram si eu asa...
Sa va stresez iar si sa va zic ca adooor mirosul de iarba, copaci si flori de primavara?!?..ca acolo, in drum de la metrou la muzeu era aerul imbibat de asa ceva, balsam pentru minte si suflet, mai ales pentru suflet:).
LA MUZEU
Oare de ce au mai pus taxa de intrare, adica de ce sa mai platesti biletul ala cand el te costa pe tine, elev sau student fiind, doar 2 lei..DOAR 2 LEEI!!.. iar pe adulti 6 lei..adica o nimica toata zic eu. Mi se pare penibil de ieftin, mai ales ca imi imaginez ca statul roman nu aloca prea multe fonduri pentru chestii d'astea banale numite "cultura", pentru conservare si pastrare a petrimoniului nostru cultural, bla-bla-bla-uri neaducatoare de profit in buzunarele inscaunatilor nostri conducatori. Este adevarat ca pentru suma asta nu sta nimeni special cu tine sa-ti explice tot ce vezi acolo, decat te pazesc sa nu bagi "cevasilea in poznare" sau mai stiu eu, sa strici ceva. Ai planse si informatii sumare lipite de pereti, pe care mai nimeni nu le citeste, decat se zgaieste la exponate si trece mai departe.
Zic asta pentru ca era pe acolo un grup de scolari mai maricei care faceau o galagie de zile mari si care nu prea stiau sau nu prea intelegeau de ce sunt ei acolo si nici persoanele care-i insoteau nu se straduiau sa schimbe ceva in aceasta situatie - treceau ca niste gaste prin apa. Am evitat sa fiu in preajma lor, pentru ca mie imi place sa profit de astfel de momente in liniste, sa ma plimb incet si sa analizez fiecare detaliu al lucrurilor expuse.
Nu s-a schimbat cu mare lucru muzeul de ultima oara cand l-am vizitat - acum vreo 3 ani cred sau mai mult, sau cel putin nu parea schimbat.
Am regasit camera in care este reprodusa scoala de la sat, cu banci tocit
e si mancate de timp, cu hrisoave unsuroase si carti ingalbenite si rupte..Mi-a placut tare mult o fotografie mare , inramata pe care scrisese parca mana unui copil aproximativ asa: "Satul are doua scoli: pe cea veche, de cand lumea, unde copii invata de la toti oamenii, de la animale, de la pasari, de la pomi, de la cer si pamant si scoala noua cu invatatori si invatatorese, cu banci, cu tabla, cu lectii, cu abecedare cu recreatii, cu lectii pentru acasa si asa mai departe. Scoala noua are o poveste scurta de vreo 200 de ani..." Spatiul de acolo mi-a amintit de anii de gradinita pe care i-am facut la tara si mi-am dat seama cat de adevarate sunt vorbele alea uscate pe hartie, pentru ca intradevar exista 2 scoli, iar in lumea satului, prima scoala, cea veche, e mult mai importanta si mai educativa decat oricare alta, pentru ca te formeaza ca om, ca fiinta. Acolo la tara , in scoala veche, am invatat eu sa scriu, sa cos, sa ma bucur, sa iubesc campul, florile, oamenii, viata, profesori mi-au fost si oamenii din jur, si animalele, si pasarile, si copacii, si pamantul si tot. Tataie m-a invatat sa scriu literele mari de tipar,mamaie m-a invatat sa cos si sa tes la razboi, ei mi-au aratat ce inseamna traditia prin ceea ce erau ei, prin felul lor de a trai, si mi-au intiparit-o indirect si definitiv in interior. De aceea imi place Muzeul Taranului Roman, de aceea imi place muzica populara, de aceea iubesc iile facute de mamaie, dar si pe cele pe care le vad in muzee sau in magazine cu profil etnografic, de aceea iubesc natura, de aceea nu dau 2 lei pe nimicurile din Bucuresti, de aceea nu m-am dus azi la vot(sau ieri ca deja e trecut de 12 noaptea) pentru ca toti sunt niste penibili si niste ratati, ahtiati dupa bani si atat.
Citind pe pereti afli franturi de poveste, ganduri care, poate, au apartinut candva cuiva sau slove de foc, scoase din carti vechi, de demult. Mi-a ramas in minte asta : "Daca , smerindu-te, vei zice IARTA-MA, ii arzi pe draci." E pusa in sala icoanelor, zeci de icoane , facute pe sticla de oameni simpli, troite sculptate de oameni oarecare, pictate de oameni oarecare, izvoadeoave care au apartinut oamenilor simpli( un isvod este un tipar de icoana facut din hartie unsa cu grasime si transmis din generatie in generatie, pastrat cu sfintenie, dupa care fiecare isi facea icoanele). Adevarul este ca Dumnezeu este mult mai aproape de oameni la sat, am simtit asta de fiecare data cand m-am dus acolo, de sarbatori sau in zile oarecare, nu am inteles niciodata de ce, pur si simplu asa este acolo, poate pentru ca oamenii sunt mai simpli, mai sinceri, mai lipsiti de griji, sau pur si simplu pentru ca cei de acolo cred cu adevarat in Dumnezeu si au o altfel de deschidere, iar El se lasa mai aproape de pamant si isi revarsa frumusetea peste oameni, peste campuri, peste flori.
La etaj se afla "casa in casa", facuta din lemn, care este luminata, spoita cu var alb si
care are toate cele de trebuinta intr-o gospodarie,pana si scara de la spatele casei nu a fost uitata. Iti da aceeasi senzatie de locuire, ca si cand cineva se afla inauntru si isi face treburile si din moment in moment va iesi pe batatura la dobitoace sa le dea sa manance, pentru ca e pe inserat si, intotdeauna , seara, la tara, acesta e un ritual ce trebuie respectat.Despre aceasta casa se zice ca a
apartinut unui taran, parca, din Gorj( poate ma insel pentru ca nu mi-am notat nimic, doar ce a ramas scris in minte).Un alt lucru care mi-a placut tare mult acolo la muzeu este o camaruta, joasa, imbodobita cu fotografii si vorbe de duh, plina cu ii rupte, roase de timp, aruncate si atarnate de pereti( ca sa ajungi acolo , cum intri in muzeu, faci stanga, vezi diverse si mergi pana in capat, pana dai de o camera taraneasca , amenajata de zici ca tocmai trebuie sa intre in casa, de pe prispa,o tarancuta cu bazmaua inflorata bine prinsa pe cap, dar oricat ai sta nu vine nimeni)..initial mi-era teama sa pasesc in acea camera...nu stiam daca aveam voie sau nu, dar am vazut undeva, parca ascunsa, o iesire.. am intrat pe acea iesire si am gasit camaruta de care va vorbeam."Timpul istoriei " scrie mare pe peretele din fata..iar in stanga , jos, se afla un lin - initial , cand l-am vazut m-am gandit ca seamana cu o albie, in care se spala lumea la tara, un fel de cada, insa parea cam mare fata de cele pe care le stiam eu. Citind am aflat ca un lin are mai multe intrebuintari: poate fi calcatoare, adica un fel de jgheab in care se calcau strugurii in picioare pentru a se face vinul, poate fi o barca, poate fi un pat, un sicriu...apropo de vin, cel mai bun vin baut vreodata de mine a fost cel de buturuga, facut din struguri striviti in jgheab, cu picioarele, fara adaosuri si mirodenii si vrajeli asemeni celor din comert. Din pacate asta nu se mai face de cativa ani nici la mine la tara..incet, totul se duce si acolo, se ascunde in timp, traditiile mor pentru ca nu mai are cine sa le tina in viata, toti am plecat la oras.Pacat.
In ceea ce priveste colectia regala de arta traditionala sa nu va asteptati sa vedeti camasi extraordinare, pentru ca si acestea erau facute tot de oamenii simpli, iar simplitatea si caracterul omului se imprima indirect in ceea ce creeaza acesta.Catrinte, fote drepte sau crete, brauri tesute la razboi, marame si baticuri, toate arata bogatie doar prin abundenta firului de aur si a materialului fin, migalos lucrat.
Pana pe 10 vreau sa ma mai duc inca o data, ca asa vreau eu:), sper sa am timp sa mai dau o fuga pana acolo!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu